CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 30 / 2017

Dosar nr. 30 / 2017

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea  Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2015 privind prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, precum și pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport public județean sau a programului de transport public local de persoane, în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanțelor de judecată

 

Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea  Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2015 privind prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, precum și pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport public județean sau a programului de transport public local de persoane, în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanțelor de judecată, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.9 din 18.01.2017,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea  Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2015 privind prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, precum și pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport public județean sau a programului de transport public local de persoane, în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanțelor de judecată, aprobată cu modificări prin Legea nr.107/2016, în sensul prelungirii valabilității licențelor de traseu și a programului de transport între municipiul București și localitățile județului Ilfov și după data rămânerii definitive a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauza ce formează obiectul dosarului nr.1027/2/2014, al cărei termen de judecată este data de 18 ianuarie 2017, până la finalizarea procedurilor de atribuire a traseelor cuprinse în următorul program de transport.

2. La primul alineat din preambul, dintr-o eroare de tastare, în rândul 4 se repetă expresia „până la”, fiind necesară corectura de rigoare.

La al doilea alineat, contextul impune eliminarea prepoziției  „în” din cadrul sintagmei „în data de 18 ianuarie 2017”.

La ultimul alineat, este necesară eliminarea sintagmei „în temeiul art.115 alin.(4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență”, întrucât aceasta constituie formula introductivă, care este redată, în mod correct, imediat mai jos.

3. La articolul unic partea introductivă, întrucât trebuie menționate și intervențiile legislative suferite de actul normativ care face obiectul modificării, este necesară adăugarea sintagmei „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.107/2016”, după numărul și data Monitorului Oficial al României în care acesta a fost publicat.

4. La pct.1 și 2, având în vedere că în partea introductivă a articolului unic s-a precizat că intervențiile preconizate sunt de modificare, este necesară eliminarea sintagmei „se modifică și” din cadrul părților dispozitive, ale celor două puncte.

5. La pct.1 referitor la textul propus pentru art.1, întrucât sintagma „în condițiile și termenele prevăzute de reglementările legale în vigoare” este prea generală, sugerăm să se menționeze actele normative avute în vedere.

Sugestia este valabilă și pentru textul propus la pct.2, pentru art.2 alin.(1).

6. La pct.2 referitor la textul propus pentru art.2 alin.(2), pentru o exprimare adecvată contextului reglementării propuse, propunem înlocuirea sintagmei „prelungire a licențelor de traseu” cu sintagma „prelungire a valabilității licențelor de traseu”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș   ILIESCU

 

București

Nr.30/18.01.2017